Atașament evitant la femei: Cum se manifestă și cum poate fi vindecat

Ai observat cum tot mai multe conversații despre relații ajung să menționeze „stilurile de atașament”? Nu e o coincidență. Psihologia relațională a început să pătrundă din ce în ce mai mult în viața noastră cotidiană. Vedem articole, podcasturi și chiar meme-uri care vorbesc despre atașament evitant, anxios sau sigur. Iar pentru multe femei, această nouă lentilă de interpretare a relațiilor vine ca o revelație.

De ce? Pentru că multe dintre noi ne regăsim în tipare care se repetă: relații care devin sufocante, nevoia de independență cu orice preț, dificultatea de a lăsa garda jos. Toate acestea pot fi semnele unui atașament evitant la femei - un stil subtil, dar profund, de a ține oamenii la distanță chiar și atunci când ne dorim, în secret, să fim iubite.

Femeile, în special, au fost învățate să fie „puternice”, „independente”, „autosuficiente”. Mesaje culturale și familiale ne-au făcut să credem că vulnerabilitatea este o slăbiciune, că apropierea emoțională e un pericol. Așa se formează zidurile invizibile ale atașamentului evitant.

Dar iată vestea bună: nu ești defectă. Ești doar condiționată de un tipar. Și tiparele se pot schimba. În acest articol, vom explora în profunzime ce este atașamentul evitant la femei, cum se manifestă, de ce apare și – cel mai important – cum poate fi vindecat. Dacă vrei să te înțelegi mai bine sau ai o relație cu o femeie evitantă, citește mai departe.

Ce este atașamentul și cum se formează în copilărie

Totul începe în copilărie. Atunci când ești un bebeluș care plânge după mângâiere, după contact vizual, după o voce caldă. Dacă acea voce nu vine, dacă îmbrățișarea e ezitantă sau rece, dacă părintele este prezent fizic dar absent emoțional, înveți un lucru fundamental: „nu e sigur să mă apropii”.

Teoria atașamentului, dezvoltată de John Bowlby și aprofundată de Mary Ainsworth, explică exact acest fenomen. Copiii dezvoltă un „stil de atașament” în funcție de cum au fost tratați în primii ani de viață. Dacă părintele răspunde cu căldură, empatie și consistență, se formează un atașament sigur. Dar dacă răspunsul este rece, impredictibil sau lipsit de empatie, apare atașamentul evitant.

La fete, acest stil se poate manifesta printr-o maturizare precoce:

„Nu mai cer, ca să nu deranjez.”

Ele devin fetițele cuminți care „nu au nevoie de atenție”, doar pentru a se transforma în femei care fug de intimitate, dar o tânjesc în tăcere.

Ce e important de reținut e că aceste mecanisme nu sunt conștiente. Sunt răspunsuri automate la medii emoționale inadecvate. Nu e vorba de vină, ci de înțelegere. Și de reconstrucție.

Stilurile de atașament: înțelegerea hărții emoționale a relațiilor

Te-ai întrebat vreodată de ce reacționezi într-un anumit fel când cineva se apropie prea mult? Sau de ce partenerii tăi par să aibă mereu același comportament, deși sunt persoane diferite? Răspunsul e în stilurile de atașament, hărțile emoționale după care ne ghidăm inconștient în relații.

Hai să le trecem în revistă:

• Atașament sigur – Persoanele cu acest stil se simt confortabil în intimitate, dar și în autonomie. Pot exprima ceea ce simt și au încredere în partener fără a se teme de abandon.

• Atașament anxios – Trăiesc cu o teamă constantă că vor fi părăsite. Au nevoie de validare și reasigurare continuă. Le e greu să fie singure.

• Atașament evitant – Se simt inconfortabil în relații apropiate. Evită să fie vulnerabile, par reci sau distante, deși în interior simt nevoia de conexiune.

• Atașament dezorganizat – O combinație paradoxală între anxietate și evitare. Apare adesea după traume semnificative în copilărie. Iubirea e dorită, dar percepută ca fiind periculoasă.

Atașamentul evitant la femei e deseori confundat cu tărie emoțională. Dar sub mască se ascunde o frică profundă de respingere. Această mască poate fi înlăturată, dar e nevoie de curaj, vulnerabilitate și răbdare.

Atașament evitant la femei: cum se formează

Dacă te-ai întrebat de ce femeile cu atașament evitant sunt așa cum sunt, răspunsul se află în copilărie. O mamă distantă, un tată critic, o copilărie fără afecțiune verbală sau fizică – toate acestea pot planta semințele evitării. Nu e neapărat vorba de abuz sau neglijență gravă. Uneori, tot ce trebuie pentru ca un copil să devină evitant este lipsa de disponibilitate emoțională.

Fetele sunt adesea învățate să nu-și arate emoțiile. Să nu fie „prea sensibile”. Să fie „bune”, „cuminți”, să nu deranjeze. În fața unui părinte ocupat, rece sau preocupat de alte probleme, fetița învață repede că plânsul sau nevoia de apropiere nu aduc alinare, ci poate chiar respingere. Așa că renunță. Își îngheață nevoile. Se descurcă singură.

Mai târziu, în adolescență și maturitate, aceste femei devin cele care spun „eu nu mă atașez ușor” sau „nu am nevoie de relație ca să fiu fericită”. Însă în realitate, au învățat să evite vulnerabilitatea ca mecanism de protecție.

Atașament evitant la femei: cum se manifestă în relații

Comportamentul femeilor cu atașament evitant poate părea contradictoriu. La începutul relației, par implicate, deschise, chiar afectuoase. Dar pe măsură ce intimitatea se apropie, apare retragerea. Când partenerul devine mai vulnerabil, ele se închid. Când relația devine mai profundă, se îndepărtează.

Se manifestă prin:

• Răspunsuri vagi sau evazive la întrebări emoționale

• Lipsa inițiativei de a discuta despre relație

• Refuzul exprimării nevoilor sau emoțiilor proprii

• Nevoia excesivă de spațiu personal

• Impresia că „e mai bine singură decât să sufere”

Această distanțare nu este neapărat conștientă. E un mecanism învățat, adesea greu de controlat. Iar în spatele comportamentului rece se află o femeie care se teme că, dacă se deschide, va fi rănită.

Studiu de caz: Povestea Anei – o femeie cu un atașament evitant

Ana are 34 de ani, o carieră solidă în marketing și o viață aparent perfectă. E genul de femeie admirată pentru independența ei, pentru siguranța pe care o afișează și pentru faptul că pare să nu aibă „nevoie de nimeni”. Dar în spatele acestei imagini curate și ordonate, se ascunde o poveste emoțională mai complexă.

În toate relațiile serioase pe care le-a avut, Ana a urmat același tipar: începuturi promițătoare, conectare intensă, iar apoi – când partenerul începea să ceară mai multă apropiere sau să vorbească despre viitor – ea se retrăgea brusc. Simțea o anxietate difuză pe care nu o putea explica. Găsea scuze logice:

„Nu e momentul potrivit”, „Nu sunt pregătită” sau „Nu e omul potrivit”.

La terapie, Ana a descoperit că acest comportament nu era întâmplător. Mama ei, deși prezentă fizic, era rece emoțional. Nu o îmbrățișa, nu îi spunea că o iubește, iar fiecare manifestare de emoție era întâmpinată cu răceală sau ironie. I-a spus odată:

„Ai fost un copil bun pentru că nu ai cerut niciodată nimic.”

Cuvinte care au devenit fundamentul pe care Ana și-a clădit toată viața emoțională:

„Dacă cer, deranjez. Dacă iubesc, voi fi respinsă.”

Această poveste nu este unică. Este povestea multor femei cu atașament evitant. Ce e impresionant la Ana e că a început să se vindece. A început să pună întrebări, să se observe, să rămână în contact cu partenerul chiar și atunci când instinctul era să fugă. Vindecarea nu a venit peste noapte. Dar a început cu conștientizarea.

Semnele subtile ale atașamentului evitant la femei

Nu întotdeauna atașamentul evitant se manifestă evident. De cele mai multe ori, se ascunde sub comportamente care, în mod normal, par a fi calități: independență, raționalitate, autocontrol. Dar privite mai atent, aceste comportamente pot ascunde frica de intimitate.

Iată câteva semne subtile ale atașamentului evitant la femei:

• Dificultatea de a exprima emoțiile – Femeile evitante pot avea o problemă reală în a vorbi despre ceea ce simt. Preferă să își raționalizeze trăirile decât să le simtă.

• Evitarea discuțiilor profunde – Când vine vorba de „discuții serioase” despre relație, pot schimba subiectul sau se retrag.

• Nevoia de control – Totul trebuie să fie sub control: emoțiile, relația, viitorul. Intimitatea aduce incertitudine, iar incertitudinea e intolerabilă.

• „E mai bine singură” – Deși poate tânjește după apropiere, femeia evitantă va spune adesea că e mai bine singură, că „nu are nevoie de nimeni”.

• Convingerea că vulnerabilitatea e slăbiciune – Să ceri ajutor? Să plângi? Să recunoști că îți pasă? Toate acestea sunt percepute ca pericole.

Aceste semne nu înseamnă că femeia este lipsită de emoții sau de dorința de a iubi. Dimpotrivă. Problema este că apropierea a fost, cândva, dureroasă. Așa că acum, chiar și când apare iubirea adevărată, instinctul este de a fugi de ea.

De ce femeile evită apropierea emoțională

Apropierea emoțională e un risc. Iar femeile cu atașament evitant știu asta, chiar dacă nu în mod conștient. În trecut, s-ar putea ca orice tentativă de apropiere să fi fost întâmpinată cu respingere, critică sau abandon. Așa se învață că e mai sigur să păstrezi distanța decât să riști din nou acea durere.

Dar de unde vine această frică? De multe ori, dintr-o copilărie în care nevoile afective nu au fost validate. Fetițele care au crescut cu părinți reci, indisponibili emoțional sau excesiv de critici, învață că exprimarea emoțională este periculoasă. Așa se construiește un mecanism de apărare care, deși a fost util la un moment dat, devine disfuncțional în viața adultă.

Femeia cu atașament evitant poate avea succes în carieră, poate avea o rețea socială solidă, dar când vine vorba de relații intime... se închide. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că se teme. Emoțiile puternice trezesc amintiri vechi, inconștiente, legate de durere, abandon sau rușine.

Cum recunoști dacă ai un atașament evitant

Poate că deja ai început să-ți pui întrebări. Poate că te regăsești în multe dintre descrierile de mai sus. Atunci e momentul pentru o pauză sinceră de autoanaliză. Iată câteva întrebări care te pot ajuta să-ți explorezi stilul de atașament:

1. Cum reacționez când cineva devine prea apropiat emoțional?

2. Mi-e greu să cer ajutor sau să recunosc că am nevoie de cineva?

3. Am tendința de a încheia relațiile brusc, fără explicații clare?

4. Mi se pare inconfortabil să vorbesc despre emoțiile mele?

5. Mă simt mai în siguranță când sunt singură decât într-o relație?

Dacă răspunsul este „da” la majoritatea întrebărilor, este posibil să ai un stil de atașament evitant. Iar dacă simți că acest lucru îți afectează relațiile sau starea de bine, ai făcut deja un pas important: ai conștientizat.

Teste online și autoevaluare a stilului de atașament

Dacă tot ai început să te întrebi cum funcționezi în relații, poate te întrebi:

„Oare ce stil de atașament am, exact?”

Vestea bună e că poți face o primă evaluare chiar din confortul casei tale. Există teste online, dezvoltate pe baza cercetărilor în psihologie, care te pot ajuta să identifici tiparul tău de atașament.

Aceste teste nu sunt doar niște chestionare banale. Ele conțin întrebări despre cum reacționezi în relații, cum percepi apropierea, intimitatea, conflictele, exprimarea emoțiilor și multe altele. Un exemplu foarte folosit este „Attachment Style Questionnaire” sau testul bazat pe cercetările lui Bartholomew și Horowitz. Găsești și variante românești, disponibile gratuit online.

Află ce stim de atașament ai completând testul nostru online, tradus și adaptat - aici.

De ce să completezi un test de atașament?

• Conștientizare: Poți să afli dacă stilul tău este sigur, anxios, evitant sau dezorganizat.

• Reflecție personală: Răspunsurile îți oferă perspective noi asupra propriilor reacții.

• Punct de plecare pentru vindecare: Dacă afli că ai un atașament evitant, poți începe procesul de schimbare.

• Ajutor în relații: Când știi cum funcționezi emoțional, poți comunica mai clar și autentic cu partenerul.

Este important să privești aceste teste ca pe un instrument de autocunoaștere, nu ca pe o etichetă finală. Ele nu îți spun „cine ești” definitiv, ci doar cum ai învățat să reacționezi în anumite contexte. Și, cel mai important, stilurile de atașament se pot schimba. Cu muncă interioară și susținere, poți trece de la un atașament evitant la unul sigur.

Dinamica în cuplu: femeia cu atașament evitant și partenerul anxios

Ai observat că, de multe ori, persoanele cu atașament evitant ajung într-o relație cu cineva anxios? Este un „dans” aproape clasic în psihologia relațională. El are nevoie de apropiere, de validare constantă. Ea fuge de apropiere. Rezultatul? Un carusel emoțional de apropiere și retragere, care poate fi epuizant pentru amândoi.

De ce se atrag aceste două tipuri?

Femeia cu atașament evitant este atrasă de intensitatea emoțională a partenerului anxios, la început. Îi oferă sentimentul că este dorită, că cineva o vrea cu adevărat. În același timp, partenerul anxios simte că trebuie „să lupte” pentru iubirea ei, ceea ce validează ideea că iubirea se obține prin efort.

Însă, odată ce relația avansează, lucrurile se complică. Când el se apropie, ea se retrage. Când ea se retrage, el devine și mai insistent. Cercul continuă: frică de apropiere – teamă de abandon – anxietate – evitare.

Rezultatul? Amândoi suferă.

• Ea simte că e „invadată” și se închide tot mai mult.

• El simte că e respins și devine tot mai anxios.

• Relația devine un loc de tensiune, nu de siguranță.

Vestea bună este că acest ciclu nu este imposibil de rupt. Cu conștientizare și muncă individuală, ambele persoane pot învăța să se regleze emoțional și să creeze o conexiune mai sănătoasă.

Cum se rupe cercul fricii de intimitate

Primul pas pentru a rupe acest cerc este conștientizarea tiparului. Atunci când femeia cu atașament evitant începe să observe reacțiile automate – nevoia de retragere, blocajele emoționale, teama de a fi „prea apropiată” – apare spațiul interior necesar pentru alegere. Nu mai acționează pe pilot automat.

Următorii pași pot include:

• Acceptarea fricii de intimitate – Nu trebuie să o elimini complet, ci să o înțelegi. E o frică învățată, nu o sentință pe viață.

• Exprimarea treptată a vulnerabilității – Începe cu lucruri mici: exprimă o emoție, cere sprijin, spune ce simți cu adevărat.

• Dialog conștient cu partenerul – Spune-i ce simți, explică-i ce se întâmplă în tine când el cere apropiere. Nu lăsa tăcerea să devină armă.

• Terapie individuală sau de cuplu – Un cadru profesionist ajută enorm în deblocarea acestor tipare.

Cercul poate fi rupt, dar nu cu forța, ci cu blândețe și răbdare. Frica de intimitate nu este dușmanul. Este doar o protecție care, cândva, ți-a fost necesară. Acum ai puterea să alegi un alt drum.

Vindecarea: cum se transformă atașamentul evitant în atașament sigur

Poate părea greu de crezut, dar atașamentul evitant la femei nu este o condamnare. Nu e un defect de personalitate și nici o etichetă permanentă. Este un răspuns învățat, un mecanism de protecție care poate fi „dezvățat” cu blândețe, răbdare și ajutor potrivit. Transformarea spre un atașament sigur este posibilă și începe cu un pas simplu: alegerea de a te cunoaște și a te vindeca.

1. Conștientizarea tiparului emoțional

Nu poți schimba ceva ce nu vezi. De aceea, primul pas este să devii observatoare a propriului tău comportament. Să observi ce se întâmplă în tine când cineva se apropie emoțional. Să-ți pui întrebări sincere:

• Ce simt când cineva îmi oferă afecțiune?

• De ce devin anxioasă când cineva vrea să se apropie de mine?

• Ce îmi spun în mintea mea în acele momente? („Nu pot avea încredere”, „O să mă rănească”, „Mai bine singură”)

2. Exersarea vulnerabilității într-un spațiu sigur

Vulnerabilitatea nu înseamnă să-ți deschizi sufletul complet din prima. Înseamnă să începi cu pași mici:

• Să spui „Am nevoie de tine” fără să simți rușine.

• Să permiți unei persoane de încredere să te vadă într-un moment dificil.

• Să exprimi o emoție în fața partenerului fără să te autoironizezi.

În terapie, acest proces este ghidat cu grijă, astfel încât să nu pară copleșitor. De fapt, multe femei încep să simtă că, pe măsură ce își exprimă vulnerabilitatea, încep să simtă mai multă putere interioară – nu slăbiciune.

3. Relații corective și reconectare emoțională

Vindecarea se produce adesea prin relații „corective” – relații în care experimentăm ceea ce nu am avut în copilărie: acceptare, înțelegere, siguranță. Terapia este una dintre aceste relații, dar și o relație de cuplu sănătoasă poate fi vindecătoare dacă partenerul e empatic și răbdător.

Relațiile devin terenul în care se rescriu credințele vechi: că apropierea e periculoasă, că emoțiile trebuie ascunse, că dragostea e condiționată. Cu fiecare interacțiune în care nu ești respinsă, începi să reconstruiești încrederea în intimitate.

Cum funcționează terapia în tratarea atașamentului evitant

Terapia nu este doar un spațiu unde „vorbești despre probleme”. Este un proces de reconstrucție emoțională profundă, în care înveți să simți din nou în siguranță, să exprimi emoțiile fără frică și să-ți refaci legătura cu propria umanitate. Pentru femeile cu atașament evitant, terapia poate fi esențială.

Descoperă cum arată prima ședință de psihoterapie aici.

1. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT)

Această metodă se concentrează pe identificarea și schimbarea gândurilor automate care susțin evitarea. De exemplu:

• „Dacă mă apropii, voi fi rănită.”

• „Slăbiciunea se plătește.”

• „Nu am voie să cer ajutor.”

Terapia te ajută să conștientizezi aceste convingeri și să le înlocuiești cu alternative realiste și sănătoase.

2. Terapia centrată pe emoții (EFT)

Această abordare este ideală pentru persoanele cu stil de atașament evitant. Te învață să recunoști, să accepți și să exprimi emoțiile într-un mod care aduce conexiune, nu respingere. Înveți că este în regulă să simți, să plângi, să ceri. Și că emoțiile nu te fac slabă, ci umană.

3. Terapie psihodinamică și de tip atașament

Aici, terapeutul explorează relațiile timpurii care au dus la formarea tiparului evitant. Înțelegerea acelor momente este vindecătoare. Când pui lumină pe trecut, poți alege alt viitor.

Ce poate face partenerul unei femei cu atașament evitant

Dacă ești partenerul unei femei care are acest stil de atașament, probabil ai simțit frustrare, respingere, confuzie. Într-o zi pare că totul e perfect, iar în alta se închide complet. Ce poți face? Să nu o forțezi. Să nu interpretezi distanța ei ca lipsă de iubire. Să înțelegi că fuga ei nu e despre tine, ci despre fricile ei.

Recomandări pentru partener:

• Fii consecvent și răbdător. Ea testează, inconștient, dacă o vei părăsi când devine ea însăși.

• Evită confruntările bruște. În loc să întrebi „De ce nu-mi spui ce simți?”, încearcă „Îmi pasă de ce se întâmplă cu tine, sunt aici.”

• Arată-i că poate avea spațiu fără ca tu să pleci.

• Fă pași mici spre apropiere și respectă ritmul ei.

În timp, dacă femeia evitantă simte că poate avea încredere în tine, va începe să se deschidă.

Ce poate face o femeie pentru a se vindeca

Dacă te-ai recunoscut în descrierea atașamentului evitant, nu înseamnă că ești „defectă” sau „incapabilă să iubești”. Înseamnă doar că ai crescut într-un mediu care nu ți-a permis să te simți în siguranță emoțional. Dar vestea cea bună este că poți învăța acum, ca adult, ceea ce nu ai primit atunci: apropiere autentică, empatie și iubire sănătoasă.

1. Începe cu blândețe față de tine însăți

Nu te judeca pentru reacțiile tale. Nu-ți spune că „ar trebui” să fii mai deschisă sau „mai normală”. Atașamentul evitant este un mecanism de supraviețuire, nu o alegere conștientă. Vindecarea începe cu acceptare:

„Așa sunt acum, dar pot învăța altceva.”

2. Exersează exprimarea emoțiilor

Poate fi dificil, chiar inconfortabil. Dar începe cu pași mici. Scrie într-un jurnal ce simți. Spune unei prietene apropiate: „Mi-e greu să vorbesc despre asta, dar aș vrea să încerc.” Sau pur și simplu, recunoaște-ți emoțiile în tăcere, fără să le reprimi automat.

3. Cultivă relații cu oameni siguri

Nu toate relațiile sunt spații de vindecare. Ai nevoie de oameni calzi, răbdători, care nu te presează, dar nici nu renunță la tine. Prieteni sau parteneri care rămân chiar și când te retragi, care înțeleg că ai nevoie de timp și spațiu.

4. Terapie individuală

Terapia este, poate, cel mai sigur spațiu unde poți învăța să te apropii emoțional fără teama de a fi rănită. Cu ajutorul unui psihoterapeut, poți lucra pe rădăcina fricii de intimitate și să începi să construiești o versiune mai blândă, mai deschisă și mai conectată a ta.

Poți programa o ședință cu psihologul potrivit pentru tine aici.

5. Fii răbdătoare cu procesul

Nu se schimbă totul peste noapte. Nu te aștepta ca după o discuție sau o ședință de terapie să simți „gata, m-am vindecat.” Vor fi momente de retragere, de frică, de rezistență. Dar fiecare pas conștient înseamnă o fisură în zidul construit de frică. Și prin acea fisură, poate începe să intre lumina.

Mituri și adevăruri despre atașamentul evitant la femei

Atașamentul evitant este adesea neînțeles. De aceea, e important să demontăm câteva mituri frecvente care se vehiculează în jurul femeilor cu acest tipar emoțional.

Mit	Adevăr
„Femeile evitante nu au nevoie de iubire.”	Ele tânjesc profund după iubire, dar nu știu cum să se deschidă fără să simtă pericol.
„Sunt reci și lipsite de empatie.”	Dedesubtul răcelii aparente se ascunde un haos emoțional și o sensibilitate puternică reprimată.
„Atașamentul evitant e o alegere.”	Nu e o alegere, ci un mecanism de protecție învățat în copilărie.
„Dacă te iubește, nu se va mai retrage.”	Fuga nu înseamnă lipsa iubirii. Înseamnă frică de intensitatea sentimentelor.
„Femeile evitante nu se schimbă.”	Cu sprijin, conștientizare și răbdare, stilul de atașament se poate transforma în unul sigur.

Aceste mituri nu doar că sunt false, dar pot dăuna grav relațiilor. Când înțelegem adevărul din spatele comportamentului evitant, deschidem ușa compasiunii – față de ceilalți și față de noi înșine.

Concluzie: Drumul de la evitare la conexiune autentică

Atașamentul evitant la femei nu este o capcană fără ieșire. Este o reacție emoțională formată în copilărie, dar care poate fi rescrisă cu blândețe, conștiență și sprijin. Femeile care au învățat să nu aibă nevoie de nimeni pot învăța, pas cu pas, să aibă încredere din nou. În ele, în ceilalți, în iubire.

Poate nu va fi un drum ușor. Poate vei simți, uneori, că dai înapoi. Dar vindecarea nu e liniară. E un dans între apropiere și teamă, între curaj și protecție. Iar fiecare pas făcut conștient te duce mai aproape de versiunea ta autentică – aceea care nu fuge de iubire, ci o primește cu inima deschisă.

Alege să nu mai eviți iubirea. Alege să te întorci acasă – în tine.

👉 Începe azi prin a programa o ședință de psihoterapie

👉 Sau completează testul online de atașament și descoperă cine ești, dincolo de frică

Întrebări frecvente (FAQ)

1. Se poate vindeca atașamentul evitant la femei?

Da. Prin terapie, introspecție și relații sănătoase, acest stil de atașament se poate transforma în unul sigur și conectat emoțional.

2. Poate o femeie evitantă să iubească cu adevărat?

Absolut. De fapt, ea iubește profund, dar nu știe cum să exprime iubirea fără teamă. Cu siguranță emoțională, învață treptat să se deschidă.

3. De ce femeile evitante par distante sau „reci”?

Pentru că au învățat că emoțiile nu sunt sigure. Răceala este o mască de protecție, nu lipsa sentimentelor.

4. Ce poate face un partener într-o relație cu o femeie evitantă?

Să fie răbdător, constant și empatic. Să ofere spațiu, dar și siguranță. Să nu forțeze, ci să creeze un mediu în care ea se poate deschide în ritmul propriu.

5. Există resurse sau instrumente utile pentru femeile cu atașament evitant?Da. Terapia individuală, cărțile despre stiluri de atașament, grupurile de suport și testele online sunt excelente puncte de pornire.

Mai multe întrebări frecvente aici.